De ce să facem ceva?

Mărturisesc că ideea postului mi-a fost dată de Zoso, prin articolul lui în care vorbea de rezistenţa unor persoane la schimbare.
Blocul în care stăteam până nu demult avea în spate o suprafaţă verde, mare cam cat un magazin Metro de dimensiuni medii. Este deci o suprafaţă destul de generoasă, pe care de când am început să înţeleg eu lucururile, ţin minte că au fost certuri şi scandaluri.
Înainte de 1989, au existat tobogane, tiribombe, leagăne, table de fier asemănătoare cu cele şcolare, fixate în pământ, bârne şi alte lucruri pentru copii. Sigur, nu erau la standarde europene, erau destul de periculoase conform cerinţelor actuale, dar măcar acel câmp era întotdeauna plin de copii, era întotdeauna hărmălaie şi bună dispoziţie. Se juca fotbal, unii copii se dădeau pe leagăne, în sfârşit...era un spaţiu de joacă. Gratuit.
După 1989, a început cavalcada proiectelor. Pe vremea când apărau buticurile cu nume Magazin privat ABC La Doru BUTIC, se zvonea că aici se va face un supermagazin mare cu parcări pe dedesubt. Adică un fel de mall. Dar nu s-a făcut, pentru că asociaţia de locatari a adunat semnături în care zicea că ar fi deranjaţi locatarii de zgomotul construcţiilor. Apoi, a venit un parc de distracţii, cu maşinuţe, tunelul groazei şi alte chestii din astea. Nu au apucat să despacheteze bine (nu au funcţionat nici măcar o zi) că au fost alungaţi de vecinii care se stranseseră în păr pe câmp: O să meargă muzica noaptea şi copiii noştri nu o să poată învăţa! Au plecat oamenii, ca nu ar fi avut viaţă bunaă cu vecinii. Între timp, am observat cum, încet, încet, au început să dispară lucrurile "plantate" înaintea lui 1989. Câte o bârnă de metal, câte o tablă mare, de fier, dispăreau misterios.
Au început apoi proiectele pentru garaje. Era deja prin 1996, parcul auto începuse să se dezvolte, vechii buticari aveau deja câte două maşini şi se numeau acum manageri, nu patroni, aveau deja secretare tinere şi bunoace...
Nu s-au făcut garajele, pentru că oamenii nu s-au înţeles şi s-au apucat să se certe ca şi chiorii pe câte garaje să aibă fiecare om, respectiv fiecare bloc din jur.
Prin 2000 era vorba să se facă o biserică. Ortodoxă. Nu s-a ştiut nimic sigur până prin 2003. Atunci lucrurile s-au schimbat radical: o persoană a primit terenul înapoi în posesie (retocedare), iar primăria a cumpărat o parte din el pentru biserică, plătind un preţ/mp la care îmi închipui că se putea lua o casă în centrul Bucureştiului. Deh...afaceri.
Restul...rămâne şi acum gol. Treceam ieri pe acolo şi vedeam ţigani cu căruţe cosind iarba care creşte din belşug pe câmp, adunând-o şi punând-o în căruţe. La fel ca acum 20 de ani, pe acelaşi teren. Progres, huh?

1 comentarii:

  1. Anonim spunea...

    Multe spatii sunt lasate in paragina... ne e lene sa facem ceva...  


 

Copyright Blogger Templates modified and converted to Blogger Beta by Blogcrowds.