Creditare

Acum, cu recesiunea economică şi cu criza financiară, băncile aleargă după clienţi mai ceva ca politicienii după voturi. Folosesc cam aceleaşi mijloace pentru a-i atrage pe clienţi fraieri: promisiuni neonorate, minciuni şi oferte de senzaţie. Vi se pare că seamănă cu promisiunile electorale, cu autostrăzile şi cu micii şi tricourile campaniei electorale. O, da.

Sigur că mulţi potenţiali clienţi vor fi descurajaţi de perspectiva unui credit “direct”, adică mergi la bancă şi iei credit. Dacă însă îndeajuns de mult zahăr pe căcat, îl poţi vinde ca prăjitură. Şi aşa a apărut creditarea cumperi acum, plăteşti la anul. Există o singură problemă: până la anul sunt sărbătorile. Şi se ştie că românul nu e deloc econom când vine vorba de sărbători. Şi cheltuie în prostie pe cadouri, brad şi mâncare, doar o dată e Crăciunul. Sigur, la anul nu mai e Crăciun. Atunci vom celebra aterizarea marţienilor pe Terra. Şi după aceea, cucerirea planetei Venus. Crăciunul nu se va mai sărbători, de aceea trebuie cheltuit cât mai mult acum.

Vine apoi ianuarie. 2009. Televizorul cu ecran de 150 de cm din garsonieră ne-a arătat Revelionul în culori frumoase. A ţinut şi de cald – apartamentul e mic, tv-ul produce căldură multă. Transpiraţiile reci încep la plata ratei…nu mai sunt bani…bradul nu-l mai putem vinde, Crăciunul a trecut…caltaboşii au fost buni şi mai sunt, dar la Bancă nu îi primeşte în loc de rată…

5 comentarii:

  1. Anonim spunea...

    Ai expus intocmai sitautia in care se regasesc mare majoritate a romanilor. Dar uite la ce discutie am participat ieri: unul se oferea sa vanda un LCD la pret de nimic pentru ca el il lua in rate si nu avea nimic pe el, nicun bun, urma ca in eventualiatea in care se va angaja vreodata (am dedus ca invecii vecilor) singura masura impotriva lui ar fi sa i se retina o parte din salariu...  

  2. Anonim spunea...

    Foarte tare :)  

  3. Anonim spunea...

    tipic...dar daca o sa urmaresti aceeasi discutie pe toate blogurile sunt oameni care condamna aceasta prostie omeneasca de a cheltui mai mult decat pot in perioada sarbatorilo...as fi curios cati dintre acesti oameni care lasa un coment se afla in aceasta postura. :)  

  4. Anonim spunea...

    adriane, ai scris exact despre motivul pentru care efectele crizei globale vor fi resimtite in romania abia dupa 1 ianuarie 2009!

    problema e ca situatia se impute pe zi ce trece, din ce in ce mai rau si nu trebuie sa fii un analist economic de prestigiu ca sa realizezi treaba asta. sa traim bine pana atunci si sa ne umplem burtile de sarbatori de sa ne tina pana la celelalte, ca vom avea nevoie! am zis! ;)  

  5. Anonim spunea...

    bastylica, să vedem câte bloguri dispar după sărbători, câți nu își mai pot plăti domeniul sau hostul și câți blogger postează anunțuri de vânzare de caltaboși după sărbători...
    fănitza - nici nu sunt economist și totuși am tras o concluzie corectă :)  


 

Copyright Blogger Templates modified and converted to Blogger Beta by Blogcrowds.