Rusia nu e Serbia. Da, e adevărat, dar nici america nu e America. Cel puțin nu aici. Era o vreme când războiul părea mai nobil. Nu era, tot timpul au primat interesele economice, dar parcă toți aveau o șansă. Și pozițiile (aliați ori dușmani) nu se schimbau atât de repede și atât de brusc.
Când Serbia a comentat cu privire la independența Kosovo, USA și aliații ei au fost extremi de vocali, invocând dreptul internațional, dreptul la autodeterminare al națiunilor, chestii grele. Când Osetia arată aspirații de independență, USA&comp. nu numai că nu se bagă, dar nici măcar nu comentează. Nici măcar nivelul declarativ nu depășește lăbărelile de genul sunt probleme interne ale Rusiei și Georgiei, fiecare națiune are dreptul să apere integritatea teritorială etc. Americanii văd un excelent prilej de a politiza olimpiada și de a o transforma într/un prilej de protest global cu privire la încălcarea drepturilor omului. Bun așa. Dacă însă tot suntem fecioare și nu ne futem, hai să nu stăm capră nici la ruși în momentul când fac o chestie nasoală și să îi tratăm cu aceeași unitate de măsură. Dacă nu la nivelul concret, măcar să fim tari în gură și vehemenți în declarații. Dar America tace...
Pax olimpica a devenit un vis frumos de mult timp, de mult timp au existat confruntări în timpul olimpiadelor într/un colț sau altul al globului. Cât de tare ne dorim să tacă armele depinde însă în care parte a globului există confruntările.
Etichete: ganduri, ipocrizie, jocurile olimpice, sport, USA