Blogul unui om...normal

Am auzit des în ultima vreme problema instituţiilor de plasament pentru copii repusă pe tapet. Nu ştiu dacă este an electoral ori nu, nu ştiu dacă pur şi simplu dorinţa de reformă a guvernului/guvernelor a devenit realitate.

Prima chestie, extrem de importantă, este că aceste centre de plasament nu sunt orfelinate. O foarte mică parte a copiilor de acolo sunt orfani cu adevărat, restul sunt orfani sociali, copii care au fost daţi în grija statului, uneori de la vârste fragede, de către nişte părinţi care au crezut că e mai bine să faci copii şi să îi dai statului să îi crească, de nişte părinţi care nu puteau să îi crească din cauza sărăciei, ori de nişte părinţi care erau abuzivi şi care nu puteau avea grijă de ei. De aceea termenul de orfelinat e impropriu folosit.

Pe de altă parte, instituţiile trebuiesc închise şi trebuie oferit copiilor un mediu unde să nu fie 20-30 pe etaj, unde să aibă parte de mai multă interacţiune şi de mai puţine abuzuri, atât din partea colegilor mai mari, cât şi a personalului. Aşa zice legea. Statul în schimb a zis altfel. Adică a mimat reforma, începând din 2000-2002 să moduleze instituţiile. Le renova, le făcea mai colorate, dar oamenii rămâneau aceiaşi, abuzurile erau aceleaşi, doar aparenţa era diferită. Lucrurile par a se mişca acum în direcţia ce abună, dar, aşa cum ziceam, rămâne de văzut dacă e doar din caza anului electoral ori din cauza faptului că odată şi odată trebuie închise instituţiile.