Merge şi aşa

Da, merge şi aşa, zicem după fiecare semi-dezamăgire. Fie în sport, fie în viaţa de zicu zi. Recunosc că nu îmi place Michael Phelps neapărat, nu era sportivul meu favorit şa înot, mai ales atunci când am auzit că îşi propune să câştige opt medalii. Mă gândeam că e retorica specific americană, noi suntem mai buni, noi suntem mai frumoşi, pe noi nu ne bate nimeni. Da, aşa este, o parte e retorica lor, dar o altă parte, mult mai importantă este mentalitatea lor de învingător. Mentalitate existentă nu doar la nivel de cuvinte, ci şi la nivel practic. La noi însă...
Am plecat la europenele de fotbal pregătiţi să rupem tot, să câştigăm cupa şi să le închidem gura celor care cârcoteau. Am venit cu coada între picioare. Am fost aproape câştigători şi acolo, aproape calificaţi. Dar ne-am întors acasă. Am fost aproape de aur şi la scrimă. Dar nu am câştigat. Am fost aproape de bronz la înot. dar Camelia Potec a venit pe locul 4. Ieri se zicea pe TVR 1 că dacă nu se rupe barca de 8+1, câştigăm aurul sigur. S-a rupt şi nu am văzut eu?
Nu neg munca depusă şi efortul sportivilor. Dar ce arată faptul că ai fost pe locul 2 o jumătate de cursă şi ieşi apoi pe 4, la înot? Ori ce arată faptul că ai fost pe locul 2 tot timpul cursei de 8+1 şi pe ultimii metri te depăşeşte un echipaj? Şi, în contrast, ce ne arată faptul că la înot (ştafetă masculin) SUA era pe locul trei înainte de a intra Phelps în apă şi au terminat pe locul 1?
Mentalitatea de învingător trebuie să existe şi la nivel practic, atunci când strângi din dinţi pe ultimii metri şi îţi spui că dacă e să cazi, măcar să cazi după linia de sosire, dacă e să faci ceva, atunci să faci cât poţi de bine. Şi mai mult decât atât.
Nu ar fi oare bine pentru noi să se facă o menţiune specială pentru locurile 4? Ar merge şi aşa.

3 comentarii:

  1. Anonim spunea...

    Noi suntem tot timpul cu gura mare inainte ca mai apoi sa ne intoarcem cu coada intre picioare, dar, vorba ta: merge si asa!  

  2. Anonim spunea...

    eu zic sa fim multumiti de ce am realizat pana acum. la ce conditii le oferim noi, sportivilor romani e de mirare ca au reusit macar atat!  

  3. Un om...normal spunea...

    Nu e vorba de nemulţumire, cât de frustrarea de a avea o medalie în mână şi a o pierde în mod absolut prostesc, pe ultimii metri sau în ultimele secunde.  


 

Copyright Blogger Templates modified and converted to Blogger Beta by Blogcrowds.