Se afișează postările cu eticheta ipocrizie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ipocrizie. Afișați toate postările

Rusia nu e Serbia. Da, e adevărat, dar nici america nu e America. Cel puțin nu aici. Era o vreme când războiul părea mai nobil. Nu era, tot timpul au primat interesele economice, dar parcă toți aveau o șansă. Și pozițiile (aliați ori dușmani) nu se schimbau atât de repede și atât de brusc.
Când Serbia a comentat cu privire la independența Kosovo, USA și aliații ei au fost extremi de vocali, invocând dreptul internațional, dreptul la autodeterminare al națiunilor, chestii grele. Când Osetia arată aspirații de independență, USA&comp. nu numai că nu se bagă, dar nici măcar nu comentează. Nici măcar nivelul declarativ nu depășește lăbărelile de genul sunt probleme interne ale Rusiei și Georgiei, fiecare națiune are dreptul să apere integritatea teritorială etc. Americanii văd un excelent prilej de a politiza olimpiada și de a o transforma într/un prilej de protest global cu privire la încălcarea drepturilor omului. Bun așa. Dacă însă tot suntem fecioare și nu ne futem, hai să nu stăm capră nici la ruși în momentul când fac o chestie nasoală și să îi tratăm cu aceeași unitate de măsură. Dacă nu la nivelul concret, măcar să fim tari în gură și vehemenți în declarații. Dar America tace...
Pax olimpica a devenit un vis frumos de mult timp, de mult timp au existat confruntări în timpul olimpiadelor într/un colț sau altul al globului. Cât de tare ne dorim să tacă armele depinde însă în care parte a globului există confruntările.

Aerul înălţimilor e tare...

periculos, se pare, şi trezeşte ura celor pe care ai călcat să ajungi acolo.

Se pare că în ultima vreme este trendy să fii antiamerican. Cel puţin la nivelul declaraţiilor, lumea este în majoritate antiamericană. Cu gura plină de hamburgher de la McDonald's şi spălând îmbucătura cu o gură de Coca Cola, îţi dă mâna să fii antiamerican. Nu te mânjeşti cu rahatul americanilor, ce dacă MCD şi Coca Cola sunt produse eminamente americane? Noo, una se face pe lângă Oradea (Coca), iar pentru cealaltă, ingredientele vin din Austria. Se pare. Oricum, trend sau nu, ipocrizie ori idee în care oamenii cred cu adevărat, antiamericanismul nu face victime atâta vreme cât este benign.

Când însă se întâmplă chestii de genul celor din Istanbul, stai şi te întrebi cât de puternică trebuie să fie ura celor care o fac şi ce reprezintă America pentru oamenii ăia. Nu cred că are rost să te întrebi ce-o fi fost în capul lor în acel moment ori ce stă în spatele acţiunilor lor. Nu cred că merită şi nu ştiu dacă există vreun răspuns. Stai însă şi te întrebi ce le-a putut face America lor încât să o urască. Păi a democratizat Irakul cu forţa, făcându-l nu numai experimentul democraţiei americane, ci şi un câmp profitabil de dezvoltare a afacerilor. A căutat armele din Irak atâta timp până ce acestea s-au făcut nevăzute. A "debarcat" în Afghanistan şi l-a căutat pe Osama prin peşterile de acolo. Nu l-a găsit. A permis G.I.-ilor americani (şi britanici) să tortureze deţinuţii de la Guantanamo. Iar proştii s-au şi filmat în timp ce o făceau. Mă întreb câţi dintre musulmanii care au văzut atentatele de la 9/11 şi s-au gândit că totuşi nu e bine ce s-a făcut ar ieşi acum cu mitralierele în stradă, afişând o bucurie tâmpă şi total deplasată dacă s-ar mai întâmpla un masacru asemănător lui 9/11. Cred că mulţi. Mulţi dintre moderaţi au devenit radicali. Şi e greu să-i mai întorci.

O amică din UK îmi spunea o dată: All that we did during the last centurie was to go around the world, shagging people around, making them british and catholics. Se pare că americanii fac la fel, dar îi fac pe oameni democraţi şi mici americani. Şi asta nu o înghit toţi, iar cei care nu o înghit aleg uneori să protesteze în mod total imbecil şi tâmp.

Traim in Baia mica

Recent au aparut in orasul meu natal (Baia Mare) niste afise ale unor candidati la primarie care au urmatorul text: De ce traim in Baia mica? Pentru ca... si apoi ni se dau o gramada de argumente: avem un oras murdar, avem un oras poluat, avem un oras care cu are tineri, avem un oras prost gospodarit, si altele de acest gen. Partea trista este ca acest partid a avut majoritatea in consiliul local in acesti din urma 4 ani. Atunci nu s-au dat seama ca traim/traiesc in Baia mica. Atunci orasul era curat, era plin de tineri, nu era poluare, curgeayu rauri de lapte si miere. Initiativele pentru oras au fost sublime, dar au lipsit cu desavarsire in acesti ani. S-a mai facut ceva pe ici-colo, dar numai carpeli. Nici un proiect serios.
Basescu zicea (tot in campanie electorala) ca are niste tepe pregatite in Piata Victoriei (cred ca bine tin minte). Eu le-am vazut pe acestea. Nu sunt prea high-tech, dar merg pentru provincie.

IMG_6013

Maine pun si o poza cu afisul electoral.

Dezbinare

Desi am spus (de fapt mi-am spus) ca politica nu e un subiect bun pentru blog, totusi, ma vad nevoit sa remarc ipocrizia si populismul politicienilor de prin viata jungla politichiei din Romania. Fiind an electoral, se pare ca arma motiunii este folosita extrem de des, dar se pare ca pentru capital politic, nu pentru un scop real.
PD-L depune motiunea Tariceanu, da banii inapoi!. S-or fi inspirat de la Badea, cu Videanu, da masina inapoi. O vaca buna de muls, taxa de prima inmatriculare va genera ceva popularitate in randul automobilistilor pentru partidul deponent.
PSD pierde startul, dar baga si ei o motiune. Pentru alegeri anticipate, spunand ca motiunea celorlalti e populista. Avand in vedere ca PSD a declarat deschis ca nu va sprijini motiunuea privind taxa de prima inmatriculare, spera ei oare ca sa fie sprijiniti de PD-L in demersul lor? NU, evident. Atunci, ce scop are motiunea lor? Populist...

Incultilor !

Sedintele de scara au fost intotdeauna momentele preferate de interactiune cu vecinii. Nicaieri nu se vede mai bine bucuria traiului in comun si placerea de a discuta cu vecinii decat in cazul unei sedinte de scara in care se hotarasc lucruri importante. De exemplu, azi s-au certat vecinii pe tema femeii care matura scara. A trebuit sa se hotarasca marirea sumei pe care o da fiecare familie, de la 1,5 RON la 3 RON. Un vecin ne-a spus: nu dau nimic in plus, ca ma mut cu toata familia in Spania. Am zis noi: Pai si acolo trebuie sa platesti, nu? E normal sa o faci si aici? Raspunsul a fost halucinant: Acolo platesc, ca e civilizatie si curat. Aici e plin de inculti!
A, sa adaug faptul ca omul da cu ciocanul in rotile trenului, la gara, iar nevasta-sa spala pe jos la spital. Au stat un an in Spania, iara cum pleaca de tot. Ne lasa la dracu pe toti aici, ca suntem inculti si prosti.

Apelul la "bobor"

Atunci cand am inceput sa scriu pe blog m-am gandit ca nu voi scrie niciodata despre politica. Naste pasiuni si e greu sa schimbi optiunile politice ale unei persoane. Cel putin asa s-ar crede. Ceea ce insa este uimitor este cum pot sa jongleze oamenii politici cu doctrinele. Astazi suntem de stanga, azi de dreapta si maine ne situam la mijlocul esichierului politic. Exista atatea exemple de persoane care au inghitit flegmele adversarilor politici, dupa care au sarit direct in barca celor care i-au scuipat. Si-au lins scuipatul de pe fata, au zambit si au dat mana cu fostii adversari. Vad ca acum este la moda din nou crearea de partide. Miron Cosma isi face partid. Petre Roman are un partid minuscul, de buzunar. Si acum se cearta cu PD-L pentru nume. Nu e importanta doctrina partidului, e important numele. Din moment ce a plecat din fostul PD, e clar ca a simtit ca nu i se mai potriveste partidul. Dar acum, Roman incearca sa ii ia numele. Si spune, la fel ca si toti politicienii, ca o face pentru popor.


 

Copyright Blogger Templates modified and converted to Blogger Beta by Blogcrowds.