Pornind de la acest post al lui Seba, mă gândeam că am păţit cam acelaşi lucru în Real, în Baia Mare, deşi nu era zi de reduceri. Baia Mare este un oraş relativ mic, cu puţine centre comerciale în adevăratul sens al cuvântului, fără mall-uri şi magazine extravagante. Sigur, asta nu înseamnă mai puţini cocalari, dar asta e altă poveste.
Mă iau deci cu jumătatea mea (mai bună) să mergem să cumpărăm diferite lucruri necesare casei, dar aglomeraţia mă întâmpină de la intrare. Sigur că cei cu certificat de şmecher (maşini de teren sau maşini foarte scumpe) parchează fix în gura magazinului. Dacă ar fi drive-in…
Înăuntru, surpriză. Buluc de oameni la chestiile scumpe. Acum două săptămâni era ceva peşte la 40 de lei kg. Scump, doamnă, scump! Acum peştele e la 39 de lei, cu o placă mare pe care scrie REDUCERE. Oamenii se bulucesc.
Cred că îmi fac o afacere de succes. Reţeta e simplă: vinzi produse foatre scumpe, după care faci o campanie puternică pentru o reducere nesemnificativă. Dar tot reducere se numeşte, iar românul se va buluci ca bizonul. Pentru că dacă e la reducere, merită cumpărat, cine ştie când nd va fi bun…
Etichete: imbecilitati, imbecilităţi, magazin, reduceri, romani, romania
Citesc aici şi mă mir de faptul că numai acum se descoperă că sistemul de protecţie a copilului este pe butuci. Se fură totul, ce se poate lua acasă, se ia. Dacă ar dori, cu siguranţă ziarele ar putea avea una stfel de subiect în fiecare zi, aproape din fiecare judeţ. De la licitaţii unde câştigă cei care trebuie (pentru haine, fructe şi alimente pentru copii) până la furturile aşa-zis mărunte din cantine şi din meniurile copiilor. Adică, tanti lucrează la bucătărie. Oameni suntem, ce dracu, o să comentăm că îşi duce acasă un salam şi două pâini. Şi aşa are salariu mic, şi pâine şi salam sunt berechet. A, are şi copii acasă? Atunci e scuzabil, sigur, să mai ducă şi un caşcaval. Asta pare a fi mentalitatea românilor. Dacă se poate, de ce nu? “When opportunitz presents itself, you have to be ready to take advantage”. Că dacă nu, eşti prost. Eşti paria dacă eşti cinstit. La fel ca şi în clasă, dacă nu fugi de la ire cu tot cu clasas, eşti prost, iei două după cap şi data viitoare te şi înjură. Aşa şi aici: ţi se fac greutăţi, trebuie să intri în joc şi să dansezi aşa cum ţi se cântă. Sau măcar să te mişti, chiar dacă nu pe ritm…Nu poţi sta impasibil.
Se descoperă abia acum că se fură în România. Băncile ne fură de atâta vreme, cu aprobarea noastră expresă (doar ne punem semnătura pe actele bancare). Politicienii ne fură nu doar banii, ci şi pofta de a trăi, zâmbetul şi bruma de nervi şi creier sănătos pe care îl mai avem (vorbesc în nume personal aici). Cei care construiesc autostrăzi fură din ingredientele necesare mixturii şi ne trezim că se crapă stâlpii de susţinere pentru trecerile peste autostradă.
O să ne trezim mâine şi vom constata oare că a fost furată România, cu totul? Sau îl credem pe Vadim, care ştie că România a fost furată de fiecare dată până acum, la alegeri?
Simona Sensual se mărită. Nu e mare lucru, evident, mai ales că se mărită cu bărbatul pe care îl iubește de la 16 ani. Contează mai puțin faptul că bărbatul acela e cel care a bătut-o atât de tare că a băgat-o în spital și a avut amneyie după aceea. Nu, ea îl iubesște. Și el o iubește, și cu siguranță bătaia a fost spre binele ei. Să se învețe femeia odată, ce dracu!
Cabral scria despre cât de ușor este să îți bați femeia. Ceea ce nu am înțeles niciodată este cum de o femeie poate să mai stea cu un bărbat după o astfel de chestie. Faza cu ”nu se mai întâmplă” e destul de greu de creyut, mai ales după ce se întâmplă să o ia peste ochi de câteva ori.
Cum mama sărăciei să te măriți cu unul care te-a băgat în spital, care vine acasă și îți spune ”ți-am luat verighetă” (declarație adevărată, de macho dur) și care îți spune că te iubește. Mai ales că știi că ar putea să te umfle din nou, ar putea oricănd să îți dea una după ceafă. Dar tu, ca femeie, îți păstrezi optimismul și speri că nu va fi o căsnicie cu bătaie.
Etichete: femei, imbecil, imbecilitati, romania, vedete
de ceilalţi, eu să ajung la moaşte!
Deloc un exemplu singular, chestia asta arată doar faptul că pe român nu îl interesează de altul, de cel care îi este aproape, decât atunci când acesta îl poate ajuta. Fie sub formă de vot (prosteală electorală), fie sub orice altă formă. După ce dispare scopul, dispare şi interesul.
Partea mai nasoală este că nimeni nu se gândeşte că acţiunile după legea junglei se pot întoarce ca un bumerang. Te îndeşi să atingi moaştele, calci vreo trei-patru bătrâni în picioare? Reuşeşti să ajungi mai departe, unde mulţimea este mai mare, mai nerăbdătoare, mai nepăsătoare. Şi atunci poate te calcă cineva pe tine pe gât. Ce ai rezolvat? NIMIC!
Reuşeşti să intri în intersecţie şi deşi ştii că nu vei trece, tot îi dai talpă ca să prinzi verdele? Vei bloca intersecţia, te vei alege cu un potop de urări de bine privind familia, mai ales mama personală, şi poate şi cu bara din spate zgâriată. Că celălalt a trecut pe verde, tu eşti BOU!
Nu ne interesează în general nimic, nici vecinii, nici oamenii de pe stradă. Poate nici nu trebuie să ne intereseze. Dar trebuie măcar să îi respectăm.
Etichete: campanie electorala, imbecili, imbecilitati, romani, romania
Ştim cum merg, în principiu, campaniile electorale la aemricani. Un grup de interese susţine un politician, acesta ajunge în Senat, air acolo propune/promovează/susţine legi favorabile acelui grup de interese. Buuun.
La noi, OTV-ul şi-a desemnat un reprezentant pentru parlament. Sunt curios ce o să susţină. Să vedem:
1. Vânzarea de frânghii de diferite dimensiuni, la set cu săpun şi foarfecă (pentru configurare),
2. Comercializarea de geamuri cu deschidere rapidă pentru sărituri de efect,
3. Comercializarea de arme la liber, de preferinţă cu infractorul la set. Ca ofertă promoţională, se poate achiziţiona şi un set extra de cartuşe.
4. Montarea de camere de luat vederi în toate apartamentele, pentru a urmări live scene de divorţ, bătăi şi eventual câte o crimă (asta e pay-per-view).
Se prefigurează un parlament interesant...
Citesc acest articol legat de fraudele de pe internet şi stau să mă gândesc de ce nu vorbeşte mai mult şi despre responsabilitatea celor ţepuiţi, a celor care caută electronice de lux la preţuri foarte mici, maşini ori alte mărfuri la preţuri ridicole. Fac de asemenea legătura cu neîncrederea românilor (în special a generaţiei de mijloc) în plăţile şi operaţiunile efectuate pe internet.
Ieri mi-am schimbat cardul şi în faţa mea era un nenea care vroia să îşi deschidă nu ştiu ce pachet care cuprindea card+internet banking+overdraft şi darcu ştie ce. Tanti de la ghişeu îi spune: Puteţi folosi internet banking-ul pentru orice plată, chiar şi ratele la alte bănci le puteţi plăti, dacă sunt în lei. Îi explică la ăla ce şi cum, după care el spune: nu-mi trebuie mie internet baki...cum dracu îi spune, că tot nu ştiu eu din alea. Femeia îl întreabă dacă are computer/internet acasă, iar el spune că da, şi până la urmă se lasă convins să încerce să se descurce totuşi cu internet banking. Bun, zice tanti, semnaţi aici, aveţi un comision de 1 euro pe lună pentru utilizarea serviciului de internet banking. Când aude asta, omul spune: A...păi aşa nu, de ce să îmi luaţi în fiecare lună...nu, v-am ziscă nu-mi trebuie, lăsaţi că mă duc eu la Romtelecom să plătesc...nu, nu vreau aşa... Vorbeam ieri cu o colegă de serviciu ce lucrează în UK, îmi spunea că acolo în momentul în care îţi deschizi un cont, primeşti internet banking "din oficiu", gratis, şi că e destul de complicat să nu îl foloseşti. Adică e prea mult de alergat şi de pierdut timpul dacă nu îl foloseşti.
Vine rândul meu la ghişeu. Doamna îmi spune că îmi schimbă cardul şi că îmi dă unul cu chip, mai securizat, bla bla... OK, îl iau, dar pot să îl folosesc la orice bancomat/POS? A, nu, că să vedeţi, reţeaua este în modernizare, doar vreo 40-50% din bancomate acceptă carduri cu cip, vine răspunsul ei. Fuck, atunci mă pot căca pe el dacă nu am un bancomat modernizat lângă mine? În principiu da.
Bun. Deci, cei de la bănci nu îţi dau informaţii complete întotdeauna, mai pun şi ei câte un comision acolo pentru o chestie sau alta. Oamenii nu prea au încredere în carduti din principiu. În plus, mai află de câte un cretin care a crezut că îşi ia plasmă de 200 de cm diagonală cu 100 RON, după care s-a trezit cu cardul gol. Cum dracu să mai folosească cu încredere cardul, internet banking-ul şi alte chestii de pe net?
Micu'TZU se întreabă ce investiţii deştepte ar putea face românii pe fondul actualei crize, pentru a culege mai apoi, când lucrurile se liniştesc, roadele inteligenţei lor. Sigur că lui îi dă mâna să întrebe, văd că e ninja, că are vilă, că e în concediu, că nu face bani din nimic...Sigur că da, aşa să tot pui întrebări existenţiale.
Anyway, cred că primul lucru pe care l-aş face ar fi să iau un credit în euro (neapărat), apoi să îmi dau demisia de la jobul actual (plătit bine, după părerea mea) şi să dau o şpagă consistentă pentru a intra în învăţământ. La preuniversitar, evident, că acolo se plăteşte mai bine. Vorbesc în cunoştinţă de cauză, ştiu că se mai practică şpaga la titularizare. Pentru că în faţa elevilor nu te poţi prezenta oricum, mi-aş lua nişte haine de firma. Neapărat din mall-urile româneşti, că sunt exagerat de scumpe.
Pasul doi ar fi un MacBook, pe care să joc ceva joculeţe cretine în timp ce elevii conspectează lecţia din manual. Manual pe care l-am comandat pe bază de şpagă de la vreo editură fantomă. Neapărat pasul trei ar fi achiziţionarea unui TV cu o diagonală de cel puţin 100 cm, pentru care aş da la schimb plasma primită cadou acum 5 luni. Poate primesc o reducere:) Sigur că o plasmă nu vine niciodată singură, aşa că neapărat îmi iau DVD player şi sistem de boxe, toate de aceeaşi firmă. Că doar am bani din credit, nu?
În sfârşit, dacă mi-ar mai rămâne ceva bani, cu siguranţă aş pleca într-o excursie de revelion. Aş alege o destinaţie neapărat exotică, să le dau peste nas invidioşilor şi să vin bronzat de acolo.
Cam asta aş face cu un credit, pe care l-aş lua neapărat acum, cât timp e mare rata de schimb pentru Euro. Că dacă scade, ce farmec mai are? Olix, tu ce ţi-ai lua? De asemenea, sunt curios ce şi-ar lua un om veşnic nemulţumit, Maddy sau Anca. Poate mai vedem şi alte idei bune...
Etichete: bani, criza, imbecilitati, investitii, personal
Se pare că, odată cu apropierea campaniei electorale și cu foamea de voturi, politicienii sunt dispuși ca, pentru moment, să dea populației și pâine mai multă, nu doar circul de care avem parte în cantități mari în fiecare zi. Așa cum romanii se linișteau atunci când primeau pâine și circ, se pare că și sindicatele care se revoltă acum pe bandă rulantă primesc pâine din ce în ce mai multă, care va avea însă un gust amar după alegeri. Ultimii din serie - medicii rezidenți. Că dacă profesorii au primit, ei de ce să nu primească. Probabil că vor urma alte categorii salariale. Ar trebui însă să se grăbească puțin, pentru că bunăvoința guvernului e scurtă. Atât de scurtă încât după alegeri probabil că va dispărea.
Porția de circ o primim din fotbal, unde Pițurcă a fost așteptat la aeroport precum un traficant internațional de arme, extrem de periculos. Autoritățile au reușit să îi pună sub urmărire pe Satana și pe Cavalerul Luminii. Lucrează din greu, se vede...
De obicei, în cadrul spectacolelor romane, se sacrificau sclavi sau prizonieri, ori condamnați la moarte, care erau trimiși să lupte în arenă, contra fiarelor sălbatice. Oare cine va fi sacrificat?
Etichete: alegeri, campanie electorala, imbecilitati, politica, romania
În principiu nimic nu te împiedică să fii intermediar în România. Tu ştii mai bine cum merge o treabă, ştii cum se poate obţine ceva mai repede şi mai simplu, poţi să devii intermediar. Poţi să intermediezi orice. Ceea ce e nasol însă este că mulţi intermediază servicii gratuite. În faţa Biroului de Înmatriculări, vei găsi invariabili câţiva binevoitori care o sa te ajute să îţi înmatriculezi maşina mai repede. Adică eu, cretinul care plătesc taxe la stat vin şi stau la coadă să îmi înmatriculez maşina acolo unde oamenii care mă scuipă în gură servesc îşi iau banii din taxele mele. Stau la coadă, suport dobitocia şi mârlănia unora şi, în sfârşit, mi se spune că mai trebuie să îmi iau un act sau altul, care mă costă două zile de aglomeraţie şi încă una de stat la cozi. Pe de altă parte, binevoitorul intermediarulcare poate să mă ajute are relaţii acolo unde trebuie. El nu stă la cozi, este invitat în faţă cu actele. iar pentru asta eu plătesc în plus, că toţi trebuie să trăim. Iar intermediarul nu plăteşte impozit, dar dă o parte la cei cărora le dau şi eu salar prin impozitele mele. Deci, plătesc de două ori pentru acelaşi serviciu, pe care ar trebuie să îl obţin fără nervi, gratis şi rapid.
La paşapoarte la fel - este un intermediar care te "rezolvă", contra unei taxe, bineînţeles. Acum se pare că nu foarte multă lume mai are nevoie de paşapoarte, aşa că ăştia s-au reprofilat tot pe înmatriculare de maşini. Şi concurenţa devine acerbă acolo. Poate mai scad preţurilea, ca în economia de piaţă.
După cum vedem şi aici, se poate intermedia orice. Nu contează dacă e legal sau nu. Doar bani să iasă. Cred că mă apuc să intermediez şi eu ceva. Găsesc ceva gratuit şi folositor, pentru care să cer bani.
Etichete: bani, economie, imbecilitati, romania
De ce ai lucra ca un sclav în străinătate pentru a veni acasă ca să îți îngropi banii în adevărate cavouri de beton pe care le numești case? Că dacă ai una nu e de ajuns, trebuie să ai mai multe. Din ce în ce mai mari și din ce în ce mai întinse.
Buda rămâne oricum afară, confortul tău iarna va fi stricat de faptul că trebuie să ieși la 11 noaptea ca să te piși și își îngheață instrumentul.
Etichete: imbecili, imbecilitati, romania, tarani
Citesc aici că, din nou, se pune pe tapet problema asigurărilor obligatorii la locuinţe. În lumina ultimelor evenimente, ar fi o decizie înţeleaptă, mai ales că a fost amânat acest proiect atâta timp, încât au mai trecut nişte valuri peste noi şi tot nu ne-am deşteptat. La fel ca orice lege, şi aceasta este făcută ca să fie încălcată. Singura sancţiune este că cei care nu ăşi asigură locuinţele nu vor beneficia de nici un ajutor de la buget în cazul unui dezastru. După asta şi asta, care arată că oamenii sunt bătuţi în cap, că ei ştiu mai bine ca restul, oare chiar să credem că românul va fugi să îşi asigure casa, având în vedere că asupra lui planează spectrul indundaţiilor de atâţia ani şi că de atâţia ani statul a scos bani pentru a-l ajuta? Să fim serioşi. Nemaivorbind de faptul că oamenii se vor arunca în faţa camerelor de luat vederi, vor blestema lispurile, criza economică, lipsa de bani, iar guvernul (de orice culaore politică ar fi el) are o fobie faţă de publicitatea proastă, faţă de situaţiile sociale mediatizate, aşa că îi va ajuta. În rest, ce nu se mediatizează...ignore it and it will go away.
Etichete: imbecili, imbecilitati, politica, politicieni
Recunosc că mă uit la TV uneori, în limita timpului rămas după alte activităţi, fără a deschide întâi programul sau ghidul TV. Big mistake! M-am uitat luni pe canalele româneşti la o oră "normală", cred că era în jur de ora 20. Am ajuns la concluzia că cei care fac programele TV cred că ne este obosit creierul după weekend (probabil din lipsă de activitate) şi preferă să îl menţină şi aşa, servindu-ne băgându-ne pe gât porcării precum Trădaţi în dragoste, Test de fidelitate, Consilier de urgenţă sau alte inepţii de acest gen.
Etichete: imbecili, imbecilitati, programe TV, TV
Spune la gazetă că Bechtel (şi cei subcontractaţi de ei) preferă angajaţii turci, nu pe cei români la lucru. Acuma, ştim că românii nu sunt tocmai campioni ai hărniciei, şi că nu ezită să piardă vremea atunci când au prilejul. Mai prăjesc un cârnaţ la aparatul de sudură, mai trag un pui de somn ori mai citesc un ziar. Sigur că nu toţi sunt Dorei, sigur că unii chiar muncesc şi merită plătiţi mai mult, dar după două sau trei experienţe, nu prea îţi mai permiţi, ca angajator, să îi iei pe fiecare la puricat: "Tu munceşti? Nu? Du-te acasa! Tu munceşti? Bun, continuă şi îţi dau o mărire mai încolo." Nu, îi şutezi pe toţi. Şi aşa, din cauza Doreilor suferă toţi.
Cam asta este starea definitorie a Dorelului român:
Un american, un japonez si un roman, se intrec in tehnologie.
Americanul spune:
- Am inventat o masinarie la care bagi la un capat un porc, si pe partea cealalta apar carnati, caltabos, sunca etc
Japonezul spune:
- Am inventat o masinarie la care bagi la un capat un sac de nisip, si pe partea cealalta apar cristale de cuart, pahare de cristal etc.
Romanul spune:
- La noi, s-au apucat 10 muncitori sa construiasca o fabrica de alcool la ora 8 dimineata, si la ora 10 erau beti toti !!!
Etichete: autostrada, ganduri, imbecilitati, munca, romania
Sătmăreanca Bianca Rus este o vedetă pițipoancă adevărată. De unde știu? De pe pagina ei de vedetă. Care se mai numește și site oficial, ca nu cumva mulțimea de fani să îl confunde cu vreunul din miile de site-uri neoficiale ale guristei.
Are de toate. Poze de pițipoancă, CV, discografie, mai puțin creier. O mostră în CV-ul ei.
Etichete: haifaiv, imbecilitati, pitipoance, romania
La Baia Mare se organizează în fiecare an o chestie ce se numește Sărbătoarea Castanelor. Pe lângă prilejul de a asculta niște concerte gratis (Iris, Holograf, ceva formații din străinătate), e și un bun prilej pentru comercianți de a fura la cântar și a vinde la suprapreț tot felul de rahaturi care în mod normal nu ar avea căutare și valoare. E de asemenea un prilej excelent pentru conaționalii romi (și nu numai) de a face un sondaj privind conținutul buzunarelor băimărenilor. Sondaj care se termină în favoarea romilor, evident. Pe lângă aceste similitudini cu orice festival/sărbătoare/paranghelie din Romania, mai are o chestie pe care speram să o fi sărit în anul acesta. Și anume puternicul ecou politc din preajma alegerilor. Citesc programul din acest an: Desene pe asfalt pentru copii (organizator Primăria și tineretul psd-ist). Copiii nu voteza. Dar părinții, care pot bea bere și se pot îndopa cu mici fără a avea grija pruncilor, care sunt la loc sigur, vor vota. Și nu strică nici pentru ei câte un tricou roșu. Apoi, alt eveniment este în colaborare cu liberalii. Altul, cu nu mai știu care partid. O să vină și politicieni. Îmi aduc aminte că aici a fost unul din primele locuri (după București) în care Emil Constantinescu a lansat imbecilitatea sinistră care se numea Contractul cu România. Știți care, cel garantat de 15.000 de specialiști analfabeți. Dacă or fi fost atâția. Nu am scăpat nici de restul prezidențiabililor care se respectă. Partidele se implică doar pe la alegeri, atunci devin organizațiile active. În rest, nu prea îi interesează de sărbătoare, ca să nu mai vorbim de cetățeni.
Și parcă în fiecare an, castanele au gust to mai amar.
Etichete: ganduri, imbecili, imbecilitati, politica, Sarbatoarea Castanelor
CanCan a dat o știre acum vreo două zile cum că se află în posesia unei explozive casete în care o figură politică foarte cunoscută ar fi surprinsă în ipostaze nu tocmai măgulitoare. Mai mult, se părea că bomba va exploda în preajma alegerilor. Bomba însă s-a fâsâit și figura politică importantă a fost deconspirată ca și o politiciană de la PSD. Că nu o fi singura dintre politiciene care a făcut asta, cu siguranță. Cariere și ascensiuni politice fulminante se pot vedea, ce se află în spatele lor încă, putem doar să bănuim. Ceea ce rămâne însă e memoria colectivă, care o va reține pe doamnă cu instrumentul în gură. Și memoria colectivă nu uită, e de lungă durată. Fiecare personaj e caracterizat de o trăsătură definitorie, așa rămâne în amintirea oamenilor. Nasol să rămâi cu carnea în gură...
Tot despre politicieni, fără legătură cu doamna de mai sus.
Citeam ieri niște articole pe net și, din link în link, am ajuns la un articol semnat de Ion Mihai Pacepa. Nu cred că este cineva care să fie cât de cât interesat de perioada comunistă să nu fi citit Orizonturi Roșii. Dar nu asta e în chestiune, ci faptul că în articol Pacepa îl citează pe Tom Gallagher, o figură importantă din rândul celor care studiază istoria comunismului. Iată ce zice Gallagher:
Nu e nimic nou, dar parcă m-am uitat mai cu scârbă la știrile de la ora 19...Tom Gallagher [...] concluded that Romania had moved from a system of rigid equalitarianism to one of super-inequalitarism run by corrupt ex-Communists who pay lip service to democracy. This “new predatory elite” has “widened the gap between a parasitic state and a demoralized society.”
Etichete: . comunism, imbecili, imbecilitati, istorie, politica, politicieni
Din seria noi ştim mai bine, că doar suntem români, astăzi vă prezentăm inundaţiile şi efectele lor. Se pare că inundaţiile au spălat şi bruma de inteligenţă pe care se presupune că ar avea-o aleşii locali. Că se presupune că ăia ar fi mai inteligenţi, doar de aia sunt aleşi, că sunt mai buni şi pot conduce restul turmei electoratului.
Iată ce spun aleşii din Rădăuţi-Prut
Păi da, nici reprezentanţii Prefecturii şi nici cei ai Consiliului Local nu dau bani din buzunarul lor să reconstruiască în fiecare an casele afectate. Ieri, la un jurnal TV, vedeam că o tanti de acolo refuza să se mute, spunând că aici am trăit toată viaţa, aici am rude şi cunoştinţe, aici vreau să mor. Se pare că în condiţiile astea dorinţa îi va fi îndeplinită destul de curând. Mai adăuga ea, mândră că la anul nu mai facem case din chirpici, le facem din cărămidă şi nu le ia apa. Nu, nu o să le ia apa, doar o să dărâme un perete sau doi, poate peste cineva care se află în casă.
Aceiaşi reprezentanţi de mai sus ne arată că nu trăiesc în România reală, cu următoarea declaraţie
Deci, facem acum casele, că sunt mai uşor şi mai rapid de construit, după care facem digurile alea cândva, sperăm că în timp util pentru a evita alte inundaţii. Pe ce ne bazăm? Păi, şi Olanda a putut, noi de ce nu putem? Da, şi Germania a putut să fie unde e ea acum din punct de vedere economic, noi de ce nu putem?
Şi, la final...
Deci nenea ăsta ar avea cele mai întemeiate motive să se mute. Adică a văzut o dată, de două ori, de trei ori că autorităţile nu iau nici o măsură, dar el e hotărât să nu se mute. Să fie oare atitudinea fatalistă a ciobanului mioritic în faţa greutăţilor. O pulă, e atitudinea de prostie a oamenilor care ştiu una şi bună: asta fac şi nimic altceva. Sunt sigur că aşteaptă inundaţiile de la anul, poate stă la masă cu Băsescu şi îi creşte cota de vedetă locală. Că doar trăim în ţară de vedete.
Şi, ca să nu fie că numai în Rădăuţi sunt idioţi, una şi de pe la noi, de la Maramu` (reş).
Articolul de la care am pornit.
Etichete: cretinisme, imbecili, imbecilitati, romani, romania
De la ce vârstă se începe cu alcoolul? Unii se pare că încearcă să își obișnuiască de mici odraslele cu ”greutățile” vieții. Ieri am văzut inconștiența unui părinte care îi dădea unui copil de 5 ani bere. Omul, însoțit de mai mulți amici, fiecare cu copilul din dotare, se pune la o masă (la o terasă lângă un lac) și trimite unul dintre copiii din dotare - aproximativ 10-12 ani să comande și să ia bere. Da să iei din aia cu sticlă verde, nu la cutie. Și vezi să fie rece. Înarmat cu indicațiile, copilul merge și cere bere. Nici o întrebare, de ce cumpără bere, câți ani are, unde e tata, pentru cine cumpără bere...nimic. Banul să iasă. Copilul revine și pune 3 beri pe masă, mergând după încă o tură. Între timp, bizonul șef cel care părea a conduce grupul ia un pahar de plastic și îi toarnă lui puștiulică de lângă el bere, cam de două degete. Bea și tu, că nu te vede mă-ta! Sigur, de asta dăunează alcoolul, că îl vede mă-sa.
Etichete: alcool, copil, imbecili, imbecilitati, romania
Pentru că e vară şi apar ca ciupercile după ploaie izolaţiile blocurilor, apare şi prostul gust, kitsch-ul şi lucrul de mântuială.
Primăria trebuie să emită nişte autorizaţii pentru chestiile astea, din câte ştiu. Se face un proiect, cu diriginte de şantier, cu aprobări, cu de toate. Se pară însă că românul nu se împiedică de mici chestii birocratice, precum acte şi aprobări. Şi face cum îl taie capul. Prost.
Dacă oamenii sunt proşti, de ce oare nu consultă pe cineva care ştie? Nemaivorbind de faptul că primăria din Baia Mare doarme...
Etichete: Baia Mare, fotografii, imbecilitati, oras, poze, primar
Citesc astăzi despre Andrea Pininfarina, care a decedat într-un accident de circulaţie (via Zoso). Şi mai citesc că omul conducea un scuter Vespa, nu un Bentley, nu Q7 sau nu era într-o limuzină, cu şofer. Şi mă gândesc, din nou, că România suferă de prea mult vedetism, fiţele dau pe afară şi simplitatea este un cuvânt demult uitat.
Acum trei ani, când am fost in Anglia, un tip îmi spunea You see all those big 4 by 4 cars, driven by ladies whose head can bearly be seen, or driven by immigrants who can bearly afford the insurance. What's the use, a Wauxhall (varianta lor pentru OPEL) can get you there in the same way. A, mă gândeam eu, vorbeşte invidia, ce ştie el. Aşa, şi Dacia şi Ferrari sunt maşini, au patru roţi, au motor, deci sunt la fel. Teoretic. Nu şi practic însă. Timpul a trecut, am mai avut ocazia să vizitez şi alte ţări, să mai discut cu alţi oameni, m-am mai maturizat şi eu şi parcă acum înclin să îi dau dreptate lui Dolly (aşa îl chema pe tipul din UK). Îi dau dreptate cel puţin dintr-un punct de vedere: maşina nu e cea care trebuie să arate statutul social, banii pe care cineva îi are. Maşina nu aduce un plus de distincţie, nu eşti mai manierat dacă vei coborî din Q7 sau Porsche Cayenne. Primul exemplu în acest sens, Gigi Becali. Poate nu cel mai bun, având în vedere faptul că, totuşi, îşi conduce singur limuzina şi o mai îndreaptă cu ranga din când în când, dar e pentru mine un exemplu clar de parvenitism. Un Dinu Păturică modern. Sigur că e o onoare să fii lovit de un Jeep, poate că e chiar un sentiment mai plăcut decât să fii storcoşit de o Dacie şi în ultimele clipe te simţi mai norocos. Dar parcă vedetismul, nepăsarea şi comportarea tipică de moşier pe plantaţie au ajuns mult prea deranjante.
Maşina e doar unul din componentele fiţoşagului de la noi. Pe lângă asta, trebuie, în mod evident, o casă neapărat în Pipera, trebuie schimbate femeile paraşutele din showbiz la fel ca şi şosetele (adică atunci când una e murdară şi uzată trebuie cumpărată alta) şi alte şi alte lucruri care contribuie la dezvăluirea, cu ostentaţie şi nesimţire, statului social superior.
Etichete: fite, ganduri, imbecilitati, romania, vedete