Blogul unui om...normal

Citesc acest articol legat de fraudele de pe internet şi stau să mă gândesc de ce nu vorbeşte mai mult şi despre responsabilitatea celor ţepuiţi, a celor care caută electronice de lux la preţuri foarte mici, maşini ori alte mărfuri la preţuri ridicole. Fac de asemenea legătura cu neîncrederea românilor (în special a generaţiei de mijloc) în plăţile şi operaţiunile efectuate pe internet.

Ieri mi-am schimbat cardul şi în faţa mea era un nenea care vroia să îşi deschidă nu ştiu ce pachet care cuprindea card+internet banking+overdraft şi darcu ştie ce. Tanti de la ghişeu îi spune: Puteţi folosi internet banking-ul pentru orice plată, chiar şi ratele la alte bănci le puteţi plăti, dacă sunt în lei. Îi explică la ăla ce şi cum, după care el spune: nu-mi trebuie mie internet baki...cum dracu îi spune, că tot nu ştiu eu din alea. Femeia îl întreabă dacă are computer/internet acasă, iar el spune că da, şi până la urmă se lasă convins să încerce să se descurce totuşi cu internet banking. Bun, zice tanti, semnaţi aici, aveţi un comision de 1 euro pe lună pentru utilizarea serviciului de internet banking. Când aude asta, omul spune: A...păi aşa nu, de ce să îmi luaţi în fiecare lună...nu, v-am ziscă nu-mi trebuie, lăsaţi că mă duc eu la Romtelecom să plătesc...nu, nu vreau aşa... Vorbeam ieri cu o colegă de serviciu ce lucrează în UK, îmi spunea că acolo în momentul în care îţi deschizi un cont, primeşti internet banking "din oficiu", gratis, şi că e destul de complicat să nu îl foloseşti. Adică e prea mult de alergat şi de pierdut timpul dacă nu îl foloseşti.

Vine rândul meu la ghişeu. Doamna îmi spune că îmi schimbă cardul şi că îmi dă unul cu chip, mai securizat, bla bla... OK, îl iau, dar pot să îl folosesc la orice bancomat/POS? A, nu, că să vedeţi, reţeaua este în modernizare, doar vreo 40-50% din bancomate acceptă carduri cu cip, vine răspunsul ei. Fuck, atunci mă pot căca pe el dacă nu am un bancomat modernizat lângă mine? În principiu da.

Bun. Deci, cei de la bănci nu îţi dau informaţii complete întotdeauna, mai pun şi ei câte un comision acolo pentru o chestie sau alta. Oamenii nu prea au încredere în carduti din principiu.  În plus, mai află de câte un cretin care a crezut că îşi ia plasmă de 200 de cm diagonală cu 100 RON, după care s-a trezit cu cardul gol. Cum dracu să mai folosească cu încredere cardul, internet banking-ul şi alte chestii de pe net?

Mărturisesc că ideea postului mi-a fost dată de Zoso, prin articolul lui în care vorbea de rezistenţa unor persoane la schimbare.
Blocul în care stăteam până nu demult avea în spate o suprafaţă verde, mare cam cat un magazin Metro de dimensiuni medii. Este deci o suprafaţă destul de generoasă, pe care de când am început să înţeleg eu lucururile, ţin minte că au fost certuri şi scandaluri.
Înainte de 1989, au existat tobogane, tiribombe, leagăne, table de fier asemănătoare cu cele şcolare, fixate în pământ, bârne şi alte lucruri pentru copii. Sigur, nu erau la standarde europene, erau destul de periculoase conform cerinţelor actuale, dar măcar acel câmp era întotdeauna plin de copii, era întotdeauna hărmălaie şi bună dispoziţie. Se juca fotbal, unii copii se dădeau pe leagăne, în sfârşit...era un spaţiu de joacă. Gratuit.
După 1989, a început cavalcada proiectelor. Pe vremea când apărau buticurile cu nume Magazin privat ABC La Doru BUTIC, se zvonea că aici se va face un supermagazin mare cu parcări pe dedesubt. Adică un fel de mall. Dar nu s-a făcut, pentru că asociaţia de locatari a adunat semnături în care zicea că ar fi deranjaţi locatarii de zgomotul construcţiilor. Apoi, a venit un parc de distracţii, cu maşinuţe, tunelul groazei şi alte chestii din astea. Nu au apucat să despacheteze bine (nu au funcţionat nici măcar o zi) că au fost alungaţi de vecinii care se stranseseră în păr pe câmp: O să meargă muzica noaptea şi copiii noştri nu o să poată învăţa! Au plecat oamenii, ca nu ar fi avut viaţă bunaă cu vecinii. Între timp, am observat cum, încet, încet, au început să dispară lucrurile "plantate" înaintea lui 1989. Câte o bârnă de metal, câte o tablă mare, de fier, dispăreau misterios.
Au început apoi proiectele pentru garaje. Era deja prin 1996, parcul auto începuse să se dezvolte, vechii buticari aveau deja câte două maşini şi se numeau acum manageri, nu patroni, aveau deja secretare tinere şi bunoace...
Nu s-au făcut garajele, pentru că oamenii nu s-au înţeles şi s-au apucat să se certe ca şi chiorii pe câte garaje să aibă fiecare om, respectiv fiecare bloc din jur.
Prin 2000 era vorba să se facă o biserică. Ortodoxă. Nu s-a ştiut nimic sigur până prin 2003. Atunci lucrurile s-au schimbat radical: o persoană a primit terenul înapoi în posesie (retocedare), iar primăria a cumpărat o parte din el pentru biserică, plătind un preţ/mp la care îmi închipui că se putea lua o casă în centrul Bucureştiului. Deh...afaceri.
Restul...rămâne şi acum gol. Treceam ieri pe acolo şi vedeam ţigani cu căruţe cosind iarba care creşte din belşug pe câmp, adunând-o şi punând-o în căruţe. La fel ca acum 20 de ani, pe acelaşi teren. Progres, huh?