Blogul unui om...normal

Ca românul e poet (unii sunt manelişti), se ştie, dar că românul e afacerist, asta descoperim, pe zi ce trece, în capitalismul sălbatic, în România care a înlocuit America în ceea ce priveşte posibilităţile de afaceri.  Nu toate afacerile ies însă, pentru că românii acţionează pe principiul îl f***m acum, după care nu ne mai interesează dacă mai vine sau nu. În aceste condiţii, cele mai multe dintre afacerile de acest fel se încadrează la categoria ţepe. Nişte prieteni de-ai mei din Franţa au vrut să facă o afacere cu o brutarie acum câţiva ani în la noi. Au adus bani, au adus utilaje (second hand, dar bune) şi şi-au găsit un partener român cu care să pornească o firmă şi să pună pe roţi afacerea. După trei ani în care nu numai că nu ieşea profit, dar au mai trebuit să bage nişte bani în afacere, francezii au ridicat din sprâncene şi s-au întrebat cum merg afacerile în România, mai ales că vila românului creştea şi că apăruseră două maşini în curte. Iar ei, în Franţa, încă plăteau credit pentru maşinăriile luate la second. Până la urmă s-au retras, cu un gust amar însă, şi de fiecare dată când vin în România caută pâine de la o altă firmă decât fosta lor afacere.

Un articol de la Zoso îmi aduce aminte de o altă situaţie: fundaţia la care lucrez vroia să cumpere nişte trenuri în Alba (pe la vreo 50 de km de Alba Iulia, în Sâncrai, zonă fără perspective de dezvoltare ori investiţii) pentru a construi nişte case pentru copii. În decembrie 2006 nimeni nu a vrut să ne vândă nimic, sub pretextul că Vine U.E. şi ne vindem mai scump terenul, că întrăm în Europa. Europa a venit, noi am intrat în ea, oamenii nu şi-au vândut pământul, după care au umblat cu limba scoasă după noi că au pământ de vânzare la preţ bun. Calul plecase...

Despre afacerile din turism, cu calitatea îndoielnică a serviciilor în multe locuri, cu preţurile exagerate ale litoralului românesc şi condiţiile de mizerie oferite, nici nu merită amintit.