Românul este afacerist şi vrea să scoată bani din orice, asta e clar. Cu cât mai mult, cu atât mai bine. Iar dacă scoate de la stat, şi mai bine. Că doar statul are, nu?
Ce să îi explici omului că e de utilitate publică, că o să circule mai bine şi mai uşor cu maşina dacă se face lucrarea, că o să stea mai puţin în trafic, o să ajungă acasă mai repede să mănânce seminţe şi să bea bere? el ştie una şi bună, vrea mai mulţi bani. Ceea ce e OK, dar atunci când statul vede că de doi ani nu se face nimic şi că proiectul este blocat, parcă ar trebui să intervină mai energic, nu? Italia are o procedură de expropriere accelerată, se ocupă terenul şi apoi se fac exproprierile în cazuri extreme, şi chiar dacă a fost dat statul în judecată la CEDO, a câştigat. La fel şi Franţa, are autostrăzi pentru că legea exproprierii funcţionează. La noi însă...
Un site cu nişte fotografii foarte fromoase şi în acelaşi timp impresionante. Intraţi la galeria de poze.
Să ne gandim la o chestie. Noi ne mandrim că suntem un popor tolerant, că nu avem nimic cu nimeni (exceptand ţiganii, dar asta este altă poveste) şi că oricine este binevenit la noi atata vreme cat işi vede de treabă. Mi s-a spus că era la fel şi aici acum vreo 25 sau 30 de ani, cand au început să fie invadaţi de imigranţi. Întai au început să vină cei din fostele colonii ale Franţei, care au fost relativ bine primiţi, pentru că ştiau franceza şi erau dispuşi să facă munci pe care francezii nu mai erau dispuşi să le facă la un moment dat. Oarecum asemănător cu turcii din Germania pana la un punct.
Partea mai nasoală a început acum vreo 15 ani, cand au început să vină imigranţi din alte ţări africane, care nu prea ştiau franceza şi nici nu erau dispuşi să muncească orice, care s-au instalat la perifieria oraşelor şi au început să facă tot felul de acte antisociale, pe vremea cand ţiganii noştri erau aproape necunoscuţi aici. Atunci, francezii nu au moa fost la fel de toleranţi. Au zis dehors avec les blacks, adică în afara oraşelor cu ei. Şi le-au făcut un fel de tabere, care acum sunt de fapt cartiere întregi de blocuri unde se vorbeşte orice altceva decat franceza, unde se sacrifică în baie capra şi unde antenele parabolice sunt pe blocuri la fiecare fereastră, pentru a prinde posturile de acasă. O parte din aceşti imigranţi primesc ajutoare de la stat şi de la bugetul local. Într-o zonă unde şomajul de de peste 30%, acest lucru nu e prea bine văzut. Industria vinurilor e în declin, construcţiile nu sunt bine plătite, aşa că localnicii nu prea găsesc de lucru. Şi cand văd la Maison de location et des alocations că marocanul ori algerianul le ia casa de la primărie şi are prioritate şi la alocaţii, se cam enervează pe blacks şi melons (arabi în limbaj depreciativ).
Apoi sunt albanezii şi bulgarii care le fac probleme şi care strică piaţa muncii, atata cat este. Romanii sunt văzuţi relativ OK aici, sunt vreo trei la echipa de rugby locală, care joacă în divizia a doua, şi vreo caţiva care şi-au deschis afaceri în oraş după ce au părărsit Legiunea Străină, al cărei sediu e în Nimes. Am fost la un bar de acest fel, am vorbit cu proprietarul, care mi-a spus că romanii nu sunt văzuţi mai rău sau mai bine ca în alte zone ale Franţei, şi că aenţia este concentrată asupra albanezilor şi a bulgarilor. Care, chiar la începutul săptamanii au avut o reglare de conturi folosind arme de foc.
Cu toate astea, singurl cerşetor pe care l-am văzut aici era roman. Nu ţigan, ci roman.
Discutam azi cu prietenii la care stau şi mă gandeam că asemănările dintre popoare se opresc la punctul în care devenim raţionali şi vorbim de bani.
În primul rand nu am văzut aici maşini mari, 4x4 care să te arunce de pe drum dacă îndrăzneşti să mergi cu viteza legală prin oraş. Mi-au explicat oamenii că nu merită o astfel de maşină, că cei care doresc maşini de familie îşi cumpără maşini de familie, iar ceilalţi îşi iau maşini mici, bune pentru aglomeraţia din oraş. Am văzut multe maşini mici, sport (poate şi datorită vremii, care e foarte blandă, nu au ierni cu temperaturi sub 10 grade) şi cred că doar vreo 10 maşini mari. Am avut curiozitatea să le număr în trafic.
O altă chestie care m-a mirat a fost atitudinea lor cu privire la locuinţe şi la proprietate. Sigur că piaţa chiriilor este strict reglementată, iar instituţia chiriei are o tradiţie, dar am observat că nu se prea zbat pentru a obţine o proprietate, chiar dacă au copii, pentru care, teoretic, ar tebui să lase ceva. Nu, nu o fac pentru că nu e nici o ruşine să stai în chirie o viaţă întreagă şi ei nu văd nici un motiv pentru a încerca să devină proprietari. Există, pe de altă parte, un fond de apartamente gata construite, întotdeauna la îndemana primăriei şi gata să fie date spre închirirere. Se pare că toată lumea poate să îşi permită măcar o garsonieră cu chirie, iar cei care nu pot sunt ajutaţi de stat, cu un aşa numit aide de location. Clădirile cunt bine întreţinute, nu au o asociaţie de locatari, dar concierge-ul care le întreţine e un salariat în toată regula, plătit cu salariu pe baza unui contract de muncă, aşa că are tot interesul să îşi facă treaba, altfel e dat afară. Concediat.
E bine să dai mai tare radioul în maşină uneori, nu se aud zgomotele şi scârţâielile unei maşini noi atunci când trece peste gropi, pe autostrăzile drumurile patriei. Altfel, ţi-ar fi milă de ea. Aşa deci, şi auzeam ieri la radioul din maşină o chestie, cum că oamenii de la o primărie (îmi scapă numele acum) vor să îşi dea foc pentru că nu au fost plătiţi, primăria cheltuindu-şi deja bugetul pentru întregul an. Lăsând la o parte incompetenţa celor care au gestionat bugetul, dacă vom corobora acţiunea asta cu ameninţările sindicatelor de acum o săptămână, avem în faţă tabloul aproape comlet al metodelor de protest în România. Sigur, mai există câte o grevă a foamei, câte unul care vrea să sară de pe acoperiş, dar astea sunt cazuri izolate. Mai dese sunt loviturile sub centură, blocarea anului şcolar (în cazul dascălilor), protestele care provoacă revoltă şi indignare ori care storc lacrimi.